marți, 11 martie 2014

Pe tărâmul Huniazilor (program)


Sâmbătă, 15 martie 2014

Ne vom deplasa spre ţara Haţegului pe ruta Timişoara – Lugoj – Caransebeş, trecând prin Pasul Porţile de Fier ale Transilvaniei (699 m) ce leagă judeţul Caraş Severin de Hunedoara. Vom trece pe lângă Sarmisegetuza Ulpia Traiana.
Primul popas îl vom face la Biserica Densuş (cea mai veche biserică din România). Ne vom îndrepta apoi spre Mănăstirea Prislop, trecând prin oraşul Haţeg. La Prislop se află şi mormântul Părintelui Arsenie Boca.
Vom părăsi Ţara Haţegului şi vom intra pe tărâmul huniazilor unde ne vom opri pentru a vizita celebrul Castel al Corvinilor, de la Hunedoara.
Vom încheia excursia cu o ultimă oprire la frumoasa cetate a Devei, recent renovată, situată deasupra oraşului, cu o deschidere superbă asupra munţilor din împrejurimi, Văii Mureşului şi oraşului Deva.

În funcţie de timpul disponibil se pot face 1-2 opriri intermediare la Lacul Cinciş de lângă Hunedoara şi la Rezervaţia de zimbrii de lângă Haţeg.

Plecare: 15.03.2014, ora 08.00 de la Casa Adam Muller Guttenbrunn
Perioada: 15.03.2014
Preţul este de 95 lei/pers. şi include transport şi un ghid specializat
Transportul se face cu autocarul, microbuzul sau cu turisme în funcţie de numărul de participanţi.
Plata se poate face până în 13.03.14 ora 16,00 fie la Ultramarin, Str.N. Paulescu 2, fie la Clubul Bănăţean de Turism, Str. V. Alecsandri 2 (Birou Acte).

Sursa foto
 .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu